09 noiembrie 2011

Inteligenţa emoţională

           Recunoaşterea sentimentelor, conştientizarea propriilor trăiri şi crearea unui limbaj pentru exprimarea lor constituie o premisă esenţială pentru dezvoltarea la copii a inteligenţei emoţionale. Copiii învaţă să-şi recunoască propriile sentimente în momentul în care au exemple de acest fel în comportamentul adulţilor ori prin familiarizarea cu acest tip de vocabular în timpul conversaţiilor.
            Copiii trebuie învăţaţi că emoţiile sunt normale, că ele fac parte din propria existenţă. Trăim într-o lume marcată de schimbări rapide care ne supune permanent la adaptabilitate, lipsită de posibilitatea predicţiilor de altădată. Astfel creşterea şi maturizarea copiilor este mai dificilă ca până acum, stresul copilăriei fiind tot mai mult cauză a sinuciderilor şi depresiei la vârste fragede. Dacă familia are în acest caz rolul cel mai important, şcoala poate însă şi ea să încurajeze acest tip de învăţare - al controlului propriilor emoţii şi sentimente. Un prim pas în acest sens este identificarea sentimentelor proprii la elevi.
           9.11.2011
           O primă temă pe care o vom desfăşura este ACCEPTAREA DE SINE având ca activitate "Vânătoarea de oameni" cu obiectiv principal înţelegerea faptului că fiecare din noi are ceva unic.














           În urma acestei activitaţi de azi, elevii au învăţat că deşi avem multe trăsături comune, toţi suntem unici, avem caracteristici care ne diferenţiază şi ne individualizează.

   24.11.2011
       Activitatea de azi a avut ca obiectiv învăţarea faptului că oamenii au multe calităţi şi caracteristici diferite. Elevii au primit câte o fişă individuală pe care au împărţit-o formând  patru cadrane. Au avut ca şi sarcină de completat următoarele:
1. CEVA CE ÎŢI PLACE SĂ FACI
2. CEVA CE NU ÎŢI PLACE SĂ FACI
3. CEVA SPECIAL DESPRE TINE
4. CEVA LA CARE TE PRICEPI
            După completarea celor 4 cadrane învăţătorul a citit răspunsurile date pe fişe, iar elevii trebuiau să recunoască cine este colegul căruia îi erau caracteristice cele citite.










        Este important ca elevii să conştientizeze că oamenii însumează calităţi diferite şi schimbătoare şi că nu ne putem identifica doar printr-o calitate.     




3 comentarii:

  1. Saracii copii... da' cu ce ti-au gresit sa le faci asa ceva ? Adica o sa-i spui la unu' gras ca faptul ca e gras il face unic ? Si sa nu mai sufere ca il faca altii gras ? Si peste vreo 2 ani cand i se schimba un pic metabolismul si slabeste sa-si dea seama ca nu mai e unic si ca brusc a devenit comun ? Mi se pare ca asta nu inlatura stresul de loc iar faza cu sinuciderea pare si mai inevitabila... Glumesc, evident, dar e si asta un alt mod de a vedea lucrurile. (Carcotasu' de servici)

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte interesant , doamna invatatoare, dezvoltati inteligenta emotionala a copiilor, intarind fiecaror copii personalitatea, conturand-o. Sunt fericit ca mai sunt si astfel de persoane in romnaia

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Jucati-va cu mouse-ul