24 ianuarie 2011

Despre necesitatea dezvoltării gândirii critice...

                   

Gândirea
Critică, tenace
Înalţă, caută, încununează
Ca o smerenie semeaţă
Omul.
              (înv. Florinela Stângu)


         Procesul didactic, la noi, iese anevoie din clişeele tradiţionale; predarea este încă limitată la transmiterea de informaţii, lipsind preocupările, dar şi competenţele pentru înfăptuirea unor experienţe de învăţare autentice. În teoriile predării, această activitate este tot mai mult înţeleasă ca un proces prin care elevul este ajutat să-şi extindă şi să-şi restructureze cunoştinţele de care dispune, iar învăţătorul se adaptează noilor roluri.
                Este obligatoriu şi necesar astăzi ca elevii să fie educaţi unul pentru celălalt şi nu unul împotriva celuilalt, de a găsi soluţii în mod constructiv şi nu distructiv.
               Este extrem de util lucrul în echipe, pe grupuri, care va duce la sudarea colectivului de elevi, la dorinţa crescută a acestora de a se ajuta unii pe alţii, de a colabora. Elevii vor începe astfel să aibă păreri proprii, să se lupte pentru ideile lor, să argumenteze şi să nu ia de corect şi adevărat tot ceea ce declară învăţătorul, ci să îşi susţină şi ei propriile păreri.
              Reforma sistemului de învăţământ înseamnă şi reformarea metodelor şi strategiilor didactice utilizate în activitatea la clasă, actualizarea şi adecvarea acestora, valorificarea optimă a tuturor capacităţilor elevilor. În sprijinul acestora vin cu siguranţă şi metodele R.W.C.T. Utilizarea acestora nu este simplă, nici comodă. Sunt necesare din partea cadrului didactic abilităţi metodologice însoţite de o laborioasă proiectare şi pregătire prealabilă a lecţiei, de selecţia şi adecvarea metodelor utilizate.
            Folosite cu atenţie, cu discernământ şi în mod repetat, metodele R.W.C.T. permit democratizarea actului didactic, asigurarea egalităţii de şanse în învăţare pentru toţi elevii în condiţiile în care se adresează unor inteligenţe multiple şi dau posibilitatea afirmării elevilor cu disponibilităţi native diferite.
            Elevii participă cu plăcere la aceste activităţi, metodele urmărind eludarea monotoniei şi plictisului. În sufletul lor se deschide dorinţa de învăţare şi consolidare a cunoştinţelor într-un mod activ, creativ şi eficient, învăţând, într-un fel, prin joacă.
            Aceste metode şi tehnici au rolul de a-i ajuta pe elevi să acceadă la gândirea critică. Asociind acestora strategii de învăţare prin cooperare, elevii au şansa să depăşească egoismul şi relativismul, pentru a dobândi o perspectivă epistemologică asupra realităţii, respectiv o intersubiectivitate orientată spre cercetarea sensului şi semnificaţiei obiectelor şi fenomenelor. Abilităţile gândirii critice nu reprezintă o achiziţie spontană, ci necesită o practică de lungă durată, cel puţin un an şcolar. O şansă în plus o dă şi continuarea aplicării acestor strategii pe parcursul întregii şcolarităţi.




16 ianuarie 2011

Desenele animate ... şi influenţele lor

           Deficienţele de atenţie şi de concentrare, slăbirea capacităţilor mentale, a puterii de judecată şi a motivaţiei pentru învăţare sunt probleme care au început să fie observate la copiii din România cu precădere în ultimii 10-15 ani.
           Televizorul sau calculatorul pot fi comparate cu dulciurile, chipsurile, produsele fast-food, adică cei mici trebuie sa se bucure de ele, dar fără a face excese. Cu toate acestea majoritatea copiilor petrec mai mult de 3-4 ore pe zi in faţa calculatorului şi a televizorului. Limitarea timpului petrecut  în faţa televizorului sau a computerului este o datorie a părinţilor care trebuie să ia anumite măsuri chiar din prima zi în care copilul este tentat să se uite la televizor.Pediatrii şi psihologii susţin că un copil sub 2 ani nu ar trebui să se uite la televizor deloc întrucât creierul lui procesează greu imaginile care se succed foarte rapid şi îl obosesc, îl agită. După această vârstă, mama poate alege zilnic între 10-15 minute în care copilul se poate uita la TV, urmând ca timpul afectat vizionării să crească progresiv, astfel ca în jurul vârstei de 6-7 ani el să nu depăşească o oră, maxim două.
            La noi în ţară părinţii preferă să lase copiii să se uite la desene animate, ca ei să poată avea alte activităţi în acest timp sau pentru a îi potoli din alte activităţi care îi deranjează pe părinţi. Pentru părinţi este mai comod.
           Ce poate fi rău în acest comportament?  Specialiştii consideră că nivelul de agresivitate din desenele animate este unul mediu. Dar se ştie că cei mici imită foarte mult modele, şi din desene animate ei îşi iau doar anumite modele. Astfel copilul poate încerca să transpună în realitate diverse acţiuni agresive sau nocive din aceste desene animate, mai ales în relaţiile cu ceilalţi copii sau chiar cu adultii. Deoarece nu întotdeauna părinţii pot face o filtrare  corespunzătoare a emisiunilor cu desene animate şi a altor emisiuni TV, există şi o soluţie alternativă , care implică mai multe discuţii cu copiii în care ei să înţeleagă că personajele la care se uită nu există în realitate şi că nu tot ceea ce este în desene animate este bun. Că nu găsim pe stradă nici lupte intergalactice, nici roboţi zburători, nici oameni invincibili cu super puteri şi nici monştri hidoşi. Astfel, ei pot fi ajutaţi să facă mai uşor diferenţa între real şi imaginar, între bine şi rău.
             O altă consecinţă dată de scenele violente şi cu monştri din desenele animate este frica, care nu de puţine ori produc copilului chiar coşmaruri. Cu toate acestea, interzicerea desenelor animate nu e o soluţie, deoarece pot provoca anumite frustrări. Ideal este ca încă de mic, de când învaţă ce e televizorul să se aibă grijă la ceea ce se uită copilul, sa fie scoase din programele salvate în memoria televizorului acele programe care prezintă preponderent desene animate necorespunzătoare copiilor. In loc să fie interzisă o plăcere, este indicată redirecţionarea spre acele desene animate care îi sunt potrivite. In felul acesta, spun psihologii, copiii pot fi ajutaţi să aibă un comportament normal şi neinfluenţat de diverse imagini, le creşte capacitatea de discernământ.
            O alta soluţie ar fi ca părinţii să selecteze desenele animate la care se uită, adică, în loc să fie lăsaţi cu orele să se uite la posturile TV dedicate copiilor, să li se ofere DVD-uri cu desene animate frumoase şi educative, de genul „Cenuşăreasa", Barbie", Ice Age", "Cartea junglei", „Brother Bear", "Bambi", „Dumbo", „Curios George", „Anastasia", „Cei Trei Muschetari", „Cars", "101 dalmaţieni", "Mica sirenă", „Shrek", „Frumoasa din pădurea adormită" sau "Aladdin". În afara faptului că aceste desene animate au o poveste frumoasă şi educativă, acestea oferă imagini spectaculoase şi foarte frumoase cu ajutorul cărora pot să se liniştească şi să adoarmă fără griji.
             Desenele animate joacă un rol important în educaţia copiilor, şi dacă ne dorim copii educaţi, sociabili şi sănătoşi, este indicat un program adecvat de desene animate care sunt benefice. Acest lucru deoarece statul prea mult în faţa ecranului afectează vederea, dezvoltarea limbajului, integrarea în societate, copilul nu mai iese din casă, nu mai are prieteni, devine violent, are coşmaruri, visează fantome şi schelete.




12 ianuarie 2011

Revista şcolii

A apărut nr. 11 al revistei şcolii noastre, publicaţie intitulată "Revista noastră".








Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Jucati-va cu mouse-ul