17 aprilie 2011

Teme de vacanţă

           În ultimii ani m-am întrebat mereu dacă este indicat  sau nu ca să sugerez elevilor mei teme de vacanţă. Sau dacă acestea să aibă ori nu caracter de obligativitate...Vacanţa în sine ne duce cu gândul la relaxare, la o perioadă în care apare pauza de învăţat. Aşadar temele pentru vacanţă sunt sau nu benefice? Care este scopul lor? Chiar dacă nu sunt obligatorii, ele nu sunt date însă fără motiv elevilor. Părerile sunt împărţite...
          Psihologii şi pedagogii consideră că temele uşoare sunt indicate mai ales în cazul în care perioada de vacanţă este mai mare, întrucât elevii uită informaţiile sau le este mai greu să se acomodeze.
         Referitor la elevii de clasa I consider că pentru a nu-şi pierde ritmul şi îndemânarea este indicat ca în vacanţă să exerseze scrisul şi cititul. Indicat ar fi ca părinţii să îi îndrume spre aceste activităţi.
          Există însă şi elevi care cer teme în vacanţă. Aşadar consider că ar trebui lasată opţiunea de alegere la nivelul elevilor. Cei care doresc să citească şi să scrie o vor face benevol şi în vacanţă fără să le sugerez eu acest lucru, iar cei care nu doresc să o facă vor avea timp să-şi reamintească ceea ce au învăţat în timpul perioadei şcolare în  recapitulările de după vacanţe.




14 aprilie 2011

Metode active - Pălăriile gânditoare

          Este o metodă-joc pentru stimularea creativităţii  şi gândirii critice a elevilor şi se bazează pe interpretarea de roluri în funcţie de pălăria aleasă. Cele şase pălării gânditoare au următoarele culori: alb, roşu, galben, verde, albastru şi negru. Culoarea pălăriei este cea care defineşte rolul. Pentru succesul acestei  metode este important ca materialul didactic să fie bogat, iar pălăriile să fie frumos colorate pentru a-i atrage pe elevi.
        Elevii trebuie să cunoască foarte bine semnificaţia culorilor şi să-şi reprezinte fiecare pălărie, gândind din perspectiva ei.  Pălăria poate fi purtată individual şi atunci elevul respectiv îi îndeplineşte rolul, sau mai mulţi elevi pot răspunde sub aceeaşi pălărie.
  • pălăria albă - INFORMEAZĂ
  • pălăria albastră - CLARIFICĂ
  • pălăria verde - GENEREAZĂ IDEILE NOI
  • pălăria galbenă - ADUCE BENEFICII
  • pălăria roşie - EXPRIMĂ SENTIMENTE
  • pălăria neagră - CRITICĂ
         



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Jucati-va cu mouse-ul